24 iunie 2013

Pastă de măsline


Pasta de măsline e o rețetă super simplă și super gustoasă. Eu o mănânc la micul dejun, prânz, cină sau pe post de gustare. Ține cam 3 zile în frigider, în borcan sau caserolă cu capac. 
Am cumpărat o dată din magazin un borcănel să vad cum este și fără lipsă de modestie, cea făcută de mine e mai bună, aceea era extrem de sărată. Atunci când o fac eu știu sigur ce conține, o adaptez gusturilor mele și mă pot juca cu ingredientele; pun sau nu usturoi, în loc de roșii pun uneori busuioc. Voi ați mâncat pastă de măsline? Vă place?

Ingrediente:
  • 100 gr măsline kalamata/kalamon fără sâmburi
  • 100 gr caju hidratat
  • 1 căţel usturoi
  • 4 buc roşii în ulei
  • 125 ml apă
Se mixează bine toate ingredientele în blender. 
O puteţi mânca pe pâinici deshidratate sau cu legume crude cum ar fi ardei, castraveti, morcovi, ţelină.

Rețeta video:

Dacă vă place această rețetă, vă rog să o distribuiți pe canalele de socializare să se bucure de ea cât mai multe persoane. Mulțumesc pentru share!

07 iunie 2013

Skirt Bike Braşov 2013


2 iunie 2013 a fost una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea, fără nici o exagerare. M-am simţit feminină, chic, frumoasă, puternică, curajoasă. Am pedalat pentru prima dată în fustă, pentru prima dată pe tocuri, pentru prima data în gaşcă şi pe un traseu destul de lung pentru o începătoare ca mine.


Anul acesta mi-am propus să depăşesc limite şi bariere, iar mersul pe bicicletă era pe lista fricilor de care voiam să scap. Pe 20 aprilie am primit  cea mai frumoasă bicicletă. La ora 12 am fost să o văd şi m-am îndrăgostit de ea, mai ales că avea şi un coşuleţ de nuiele care nu apărea în pozele din anunţ, coşuleţ ce o făcea şi mai frumoasă. Și pentru că nimic nu este întâmplător,  în aceeaşi zi pe seară am intrat pe facebook şi cineva din lista mea a pus un link către Skirt Bike Brașov. Am dat repede click, am citit ce scriau fetele pe site şi mi-am zis că trebuie neapărat să învăt să merg bine până pe 2 iunie ca să pot participa la paradă. Mi-a fost foarte frică la început, dar am ieşit prin cartier, prin parcări şi apoi pe străzile mai puţin circulate şi am exersat. Probabil că dacă nu era parada nu învăţam atât de repede.


Cu cate zile înainte de paradă am răscolit şifoneriul, am probat haine, încălţări şi bijuterii; mi-am ales ţinuta şi nu una oarecare, o tinută rockabilly pentru că în urmă cu 2 ani şi jumătate am descoperit stilul de viaţă al anilor '50 şi m-am îndrăgostit de muzica, dansul, hainele, coafurile, machiajul acelor vremuri. Mai multe despre rockabilly în România citiţi pe www.rockabilly.ro . M-am  oprit la fustiţa roşie cu buline, cămaşa albă, pantofii cu toc foarte frumoşi, pentru păr am ales o floricică din acelaşi material ca al fustei şi bijuterii am ales cercei cu cireşe şi mărgele roşii. Fusta, floarea şi cerceii sunt creaţiile mele şi sunt mândră să le port.


În ziua marelui eveniment vremea a fost tare instabilă şi mi-a dat emoţii. La 6 dimeaţa soarele a răsărit şi tot cerul era senin şi luminos, la 10 norii au acoperit cerul, la prânz a turnat cu găleata, pe la 14 soarele a ieşit din nou dar nu pentru multă vreme căci la 15 ploua iar. Eram în balcon, machiată, coafată, îmbrăcată frumos, îmi aranjam florile în coş şi mă uitam cum plouă, sperând să se oprească. La 15 şi 25 cred am ieşit din casă, am luat o geacă pe mine, am coborât 2 etaje pe tocuri cu bicicleta în braţe şi am plecat la drum prin ploaie. Am pedalat destul de repede căci eram în întârziere; am ajuns în faţa primăriei puţin obosită. Am fost surprinsă să văd câte persoane erau şi m-am bucurat că ploaia nu le-a speriat. Mi-am tras puţin sufletul, am fost să cer număr de înregistare pentru tombolă, am primit un buchet de bujori, am băut puţină apă şi apoi am început să fac balonaşe. Fotografii au început să mă pozeze, am dat interviu la două televiziuni locale.



Am întalnit multe fete cunoscute, ne-am salutat, am mai stat puţin de vorbă, după care s-a dat startul, o coloana imensă a străbătut oraşul şi l-a înveselit. Oamenii se opreau şi ne făceau cu mâna, ne zâmbeau, ne fotografiau, mare parte din şoferi au fost foarte amabili şi nu ne-au claxonat, au avut răbdare şi ne-au admirat. Băieţii biciclişti au avut grijă să parcurgem traseul în siguranţă, ghidându-ne mai ales la intersecţii şi sensuri giratorii. Pe traseu a ieşit soarele şi vremea s-a încălzit spre bucuria tuturor. A fost o senzatie de nedescris, m-am simţit extarordinar de bine. Nu am văzut în viaţa mea la un loc atâtea fete frumoase şi cochete şi biciclete una şi una. 
 Parada s-a încheiat la Bistro Ma Coccote unde a avut loc şi un târg handmade la care am participat cu bijuterii. Am făcut poze pentru concusul "cea mai chic biciclistă", am câştigat la tombolă un voucher de 20% reducere la Cărtureşti, am băut fresh, am socializat, am ascultat muzică, a fost o atmosferă de vis.
 La 20:15 am plecat către casă căci norii au pus stapânire pe cer. Pe drum lumea întorcea capul după mine, şoferii opriţi la semafor îmi făceau complimente, iar aproape de casă o doamnă m-a oprit şi mi-a zis: " Vă supăraţi dacă vă fac o poză? căci nu vezi în fiecare zi aşa ceva. Sunteţi foarte frumoasă şi dumneavoastră şi bicicleta. Nu ştiu cât de bine o să iasă cu telefonul ăsta al meu dar vreau să vă fotografiez neapărat". I-am povestit despre eveniment şi i-am zis să caute pe internet Skirt Bike Braşov pentru  mai multe poze. 
Pe scurt a fost foarte, foarte frumos. Mulţumesc Ana, Aura şi Iulia pentru organizarea unui eveniment reuşit.


Şi 2 filmuleţe unde puteţi vedea ce s-a întâmplat în acea frumoasă zi:

Azi a început concursul Cea mai chic biciclistă şi vă rog frumos să mă votaţi. Daţi click pe linkul următor LINK , mergeţi în jos pe pagină, bifaţi poziţia 63 şi apoi apăsaţi Vote. Mulţumesc mult.
edit 17.06 Am ieşit pe locul 8 la concurs, mulţumesc tuturor pentru voturi.

05 iunie 2013

Budincă de căpşune şi cocos


E o nebunie în piaţă în această perioadă. V-am mai spus de multe ori că ador să merg la piaţă şi mă repet, chiar îmi place foarte mult să mă plimb printre tarabe. E sezonul căpşunelor, am cumpărat câteva kilograme pe care le-am congelat pentru a le folosi la iarnă. Dar am profitat de ele şi în stare proaspătă şi încă mă mai bucur de ele. Le mânanc aşa simple, le pun în smoothie sau în ceva dulce cum e reţeta  de azi.
  •  200 gr căpşune spălate şi curăţate de codiţe şi frunze
  • 50 gr fulgi de cocos bio
  • 1 linguriţă de unt de cocos bio
  • 1 lingură miere
Am mixat bine toate ingredientele în blender, am turnat budinca într-o cupă, am decorat şi am savurat.

Gofre de post din hrișcă și spanac

Gătesc de foarte mulți ani cu hrișcă. Am testat de-a lungul timpului multe rețete cu acest ingredient. Cea de azi a apărut din dorința de gă...